Să ne amintim de Salbek Opera Masterclass & Gala 2024
Un castel istoric; o pepinieră vocală pentru tinere talente; o celebrare estivală a operei.
Scris de Peter Quantrill
Ce este Salbek? Reprezintă mai multe lucruri deodată, așa cum am descoperit eu însumi pe parcursul unei săptămâni, anul trecut, la sfârșitul lunii august. Este o clădire veche impunătoare, un conac de țară din nordul Transilvaniei, aflat la aproximativ o oră și jumătate de mers cu mașina de Arad. Achiziționat de Ana Maria Mihăiescu în 2019, Castelul Salbek a devenit punctul central al unui festival de vară dedicat cursurilor de măiestrie vocală și spectacolelor care reunesc unii dintre cei mai buni tineri cântăreți din România și din restul Europei.
Salbek este – ai putea spune –, un Glyndebourne în devenire. Noi, iubitorii de operă din Marea Britanie, suntem familiarizați cu cultura „operei la castel”, întruchipată în primul rând de Glyndebourne, în estul Sussex-ului, un model urmat acum și de Garsington în Oxfordshire, Longborough în Cotswolds, Grange Park în Surrey. Dar Festivalul de Operă Salbek își construiește identitatea pe o cultură a operei deja puternică în România, fondată atât pe principiile italiene ale bel canto-ului, cât și pe un solid sprijin din partea statului și a publicului.
Cu o populație de 19 milioane, România susține zece companii de operă – adică aproximativ una la fiecare două milioane de locuitori. Spre comparație, dacă Marea Britanie ar avea un angajament politic și popular similar față de operă, ca element esențial al patrimoniului cultural, ar trebui să aibă cel puțin 30 de companii de operă susținute de stat. Există doar șase companii principale în Marea Britanie, majoritatea supraviețuind de la o zi pe alta, alături de o rețea de inițiative estivale finanțate privat, precum Glyndebourne și Garsington.
Creatorii Salbek Opera Masterclass & Gala au multe de învățat de la pionierii „operei la conac”, dar procesul de învățare poate și ar trebui să fie reciproc. În calitate de coordonator artistic al Festivalului de Operă Salbek, muzicologul Oltea Șerban-Pârâu a stabilit relații de colaborare atât cu English National Opera, cât și cu Royal Opera din Londra. Atât la Salbek, cât și la București – unde este coordonator artistic al festivalului anual de operă – ea conduce inițiative care celebrează arta lirică românească și o prezintă restului lumii.
Vara trecută, într-o zi toridă, am plecat din Arad spre inima Transilvaniei. Am trecut pe lângă căruțe trase de boi și țărani care își lucrau propriile ogoare. Pe o alee laterală, dintr-un drum lateral, am ajuns în satul Roșia, și m-am trezit rememorând lecțiile mele de română pentru începători: „O roșie roșie”. În august, desigur, școlile sunt închise, iar căminul cultural este liber. Așa că, aici, în „satul roșiei”, am găsit trei cântăreți de operă de clasă internațională care transmit valorile artei lor și experiența meșteșugului lor către 24 de cântăreți din noua generație.
„Vocea este alfa și omega”, îi spune Ramon Vargas unei soprane. „Dar, desigur, există toate literele dintre ele.” Vargas și colegii săi nu sunt acolo pentru a preda noțiuni de bază. Studenții pe care îi pregătesc sunt, în mare parte, în jurul vârstei de 25–30 de ani, mulți dintre ei aflați în programe de masterat în canto la conservatoare de prestigiu din Europa – din Lausanne, Geneva, Paris și Londra.
„Literele dintre ele” – ce înseamnă asta? Aș rezuma astfel: text, limbaj, gest. Prima linie a duetului Barcarolle din Poveștile lui Hoffmann de Offenbach devine un punct de concentrare intensă asupra plasării corecte a vocalelor, atât pentru claritatea limbii franceze, cât și pentru o bună proiecție vocală. Vargas este răbdător, dar exigent. Programul zilei este solicitant, dar în acel moment pare să aibă tot timpul din lume.
Mai jos pe drum, Ruxandra Donose ghidează un alt cuplu de tinere cântărețe prin duetul Susanna/Marcellina din primul act al Nuntii lui Figaro. Când fiecare personaj îl reflectă pe celălalt, personalitatea lor se transmite atât de puternic prin gesturi vocale și fizice: inflexiuni subtile, dictate de o atenție constantă față de partener. Apoi, Leontina Văduva scoate la iveală finețuri poetice într-o Micaëla aflată în formare.
Unii dintre acești studenți au deja roluri precum Violetta sau Don Giovanni în repertoriu, dar nimic nu se compară cu mentoratul și încurajarea primite la Salbek de la cântăreți care au trecut deja prin ele. Tinerii cântăreți români pleacă adesea să studieze în străinătate, dar la fel de des își construiesc carierele în țară, iar masterclass-urile Salbek au un rol esențial în a-i aduce acasă într-un moment cheie al formării lor. Acesta este lucrul care împiedică cultura lirică românească să devină o piesă de muzeu și care menține teatrul liric viu.
Visul de a pune în scenă o operă completă la Salbek este, poate, la câțiva ani distanță – dar Ana Maria Mihăescu și echipa sa au făcut pași extraordinari în doar câțiva ani, în ciuda piedicilor si provocărilor pe care le-au întâlnit. Castelul Salbek este un sit de conservare unde fiecare element al renovării trebuie realizat cu materiale și metode istorice autentice. Mai mult, castelul se află pe un teren vast unde chiar și semințele de iarbă sunt o specie protejată. Un colț rural de poveste nu poate fi transformat pur și simplu într-un șantier de construcție, oricât de nobile ar fi intențiile.
Pentru moment, eforturile profesorilor și studenților se concretizează într-o gală de operă organizată la Arad, la finalul săptămânii de masterclass-uri. Seara e fierbinte, iar Aradul nu duce lipsă de opțiuni de petrecere într-o dumninică seară, dar piața orașului atrage o mulțime de mii de oameni, în fața unei scene în aer liber care găzduiește Filarmonica din Arad, sub bagheta lui David Crescenzi, alături de toți cei 24 de studenți ai cursului, mentorii Donose, Văduva, Vargas și soprana Valentina Nafornița.
Merită subliniat aici că teatrele și companiile de operă din România sunt adânc integrate în viața socială și culturală a orașelor în care activează. Ele interpretează Liliacul într-o seară, Cenușăreasa în următoarea; Aida, urmată de Sunetul muzicii. Procedând astfel, aceste companii servesc comunitățile locale fără a face distincțiile care, în Marea Britanie, ne frământă atât de mult între „cultură înaltă” și „cultură populară”. Spre deosebire de interpreții și publicul român, noi, englezii, suferim de o anxietate persistentă legată de presupusul elitism al operei, de parcă elitismul ar fi ceva rău, când de fapt el desemnează adunarea unor talente și resurse pentru a oferi ce e mai bun într-un domeniu – fie el de cercetare academică, sport sau, în acest caz, teatru liric.
În acea seară de sâmbătă, la Arad, când toți cei de pe scenă s-au unit pentru a interpreta cântecul de pahar Brindisi din Liliacul, toate aceste probleme și distincții păreau să dispară, iar bucuria operei de a aduce oamenii împreună devenea evidentă. Pentru 2025, planurile includ un „picnic liric” la Salbek, oferind publicului din România genul de muzică în aer liber care încântă audiența la Kenwood House din Londra sau la Tanglewood și Hollywood Bowl în SUA. Dorința există, iar resursele și planurile se conturează de la an la an pentru ca Festivalul de Operă Salbek să devină un nou punct de atracție pe harta lirică a Europei.
Peter Quantrill este jurnalist muzical britanic, autor, editor, manager de proiecte, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu.