SALBEK OPERA FESTIVAL

Salbek Opera Festival and Masterclass • Periș, Arad, România

Masterclass 2026

International Salbek Opera Masterclass (18 – 23 august 2026) – apel pentru înscrieri

International Salbek Opera Masterclass revine cu ediția a IV-a în perioada 18 – 23 august, pe Domeniul Castelului Salbek din Petriș, județul Arad.

Apelul pentru înscrieri se deschide în această primăvară, iar tinerii artiști sunt invitați să aplice pentru o experiență de lucru directă și concentrată, alături de unii dintre cei mai apreciați soliști lirici ai scenei internaționale.

Cursurile sunt susținute de mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramón Vargas și soprana Leontina Văduva, trei artiști cu cariere construite pe marile scene ale lumii. Împreună cu ei, participanții lucrează aplicat, în grupuri restrânse, într-un ritm intens, cu atenție la tehnică, expresivitate și prezență scenică.

Este singurul masterclass de acest tip din România și, ca şi în anii trecuți, are loc în cadrul special al Castelului Salbek, un spațiu care încurajează concentrarea, dialogul și apropierea firească dintre profesori și cursanți.

Programul se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Înscrierile se fac până la data de 31 mai 2026, aici. Selecția finală a participanților va fi realizată de cei trei profesori în perioada 1–15 iunie.

Pe parcursul celor cinci zile, cursanții beneficiază nu doar de îndrumare artistică, ci și de experiență practică de scenă. Ei pot participa ca asistenți sau parteneri la repetiții și la Gala Extraordinară de Operă Salbek Opera Festival, având șansa de a observa și de a lucra în contexte profesionale reale.

Lucrul în grupuri internaționale aduce, în același timp, un schimb de tradiții culturale, metode de lucru și experiențe personale, care contribuie la o mai bună cunoaștere și la crearea unei comunități artistice autentice.

Masterclassul se încheie pe 23 august cu Gala Extraordinară de Operă Salbek Opera Festival, organizată în aer liber, în Piața Primăriei din Arad, alături de Orchestra Filarmonicii din Arad, sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Pe scenă vor urca soliștii Ruxandra Donose, Leontina Văduva și Ramón Vargas, invitată specială soprana Paula Iancic, împreună cu cei mai buni dintre cursanții ediției.

„Ne dorim ca fiecare tânăr care ajunge la Salbek să simtă că are locul lui aici. Nu e doar un curs, ci un ecosistem de creștere, de întâlniri reale și de curaj. Înveți serios, muncești mult, dar descoperi și bucuria simplă de a fi pe scenă”, spune Ana Maria Mihăescu, președintele Asociației Castel Salbek.

Lucrul în astfel de grupuri internaționale încurajează un schimb de tradiții culturale, practici de lucru, experiențe personale care contribuie la o bună cunoaștere reciprocă, în cadrul dimensiunii interculturale a proiectului.

 

Maximum 20 de participanți selectați

Tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani sunt selectați în urma unui apel public în perioada aprilie-iunie, apel care este publicat pe site-ul și pagina de Facebook dedicate proiectului, precum și în publicațiile online partenere.

 

Studiu, recreere, vizibilitate

Locația aleasă pentru desfășurarea evenimentului – comuna Petriș, județul Arad – oferă cursanților o atmosferă potrivită pentru studiu și relaxare. Muzicienii vor avea ocazia să lucreze alături de trei profesori co-repetitori la pian, ceea ce le va oferi ocazia unui studiu complex și continuu.

În scopul asigurării unei vizibilități majore la nivel național și a unei durabilități importante, vor fi invitați și reprezentanți ai unor organizații culturale și spații muzicale naționale și internaționale, precum și 2-3 jurnaliști specializați.

La finalul acestui program educativ, profesorii vor desemna cel mai bun/cei mai buni cursanți.

 

Oportunități prezente și viitoare

Tematica masterclass-ului va aborda, printre altele, subiecte diverse ale muzicii tradiționale românești și est-europene și influența temelor tradiționale în muzica clasică și cea contemporană, îmbinând tehnicile moderne de interpretare cu metodologia muzicală. Prin urmare, proiectul va fi atât inovator cât și atractiv datorită abordării sale interdisciplinare și multiculturale.

Masterclass-ul poate da naștere unor viitoare proiecte de colaborare între tinerii muzicieni și profesorii îndrumători care pot fi prezentate publicului și cu alte ocazii. De asemenea, muzicienii participanți pot reveni în zona județelor Arad, Hunedoara, Alba, Timiș în cadrul altor proiecte.

Asociația va continua Masterclass-ul și în anii următori și își propune să-l extindă cu spectacole de operă și gale în locații europene de prestigiu.

Tinerii muzicieni se vor specializa, putând beneficia de expunerea proiectului pentru carierele lor viitoare. În plus, proiectul va putea ghida publicul prezent la concerte către muzică de cea mai înaltă calitate. De asemenea, va atrage un interes național pentru spațiul local Arad, Hunedoara, Alba, Timiș și internațional mai mare pentru spațiul cultural românesc.

International Salbek Opera Masterclass dorește să ofere tinerilor muzicieni șansa de a întâlni profesori remarcabili, care vor contribui la dezvoltarea lor artistică și personală și de a crea oportunități viitoare pentru ei.

 

Producător: Asociația Castel Salbek
Parteneri oficial: BCR, MedLife
Cu sprijinul: NEPI Rockcastle, Linde, Garanti BBVA, Aniroc Signature Hotel, Aqua Carpatica 
Parteneri: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica de Stat din Arad
Parteneri locali: Primăria Petriș

Vezi imagini de la edițiile anterioare Citește mesajul de întâmpinare 2026

DATE

Masterclass 2026: 18–23 august 2026

Data limită pentru aplicare: 31 mai 2026, ora 23:59 (UTC+3), ora locală a României

Selecție și rezultate: 1–15 iunie 2026

PREȚURI

1750 RON – cetățeni români

600 EUR – alte naționalități

RESTRICȚII

Participanții trebuie să aibă
între 18 și 35 de ani.

Aproximativ 20 de participanți vor fi selectați.

CONDIȚII

Asociația Castel Salbek oferă următoarele pentru aproximativ 20 de studenți selectați:

• cazare in camera „twin” la hotel de 4*;
• 3 mese zilnic;
• transport autocar Bucuresti-Deva-Arad-retur în 17 și 24 august;
• transport zilnic de la hotel la locul unde se desfășoară cursul;
• pianiști acompaniatori;

Note:
• 20 de participanți la curs vor fi selectați pe baza materialelor depuse în aplicațiile lor.
• Procesul de selecție se va desfășura în perioada 1 – 15 iunie, iar candidații câștigători vor fi contactați prin telefon sau e-mail cu detalii suplimentare.
• Cursurile se vor desfășura în perioada 18 – 22 august la Salbek-Petriș și vor continua în 23 august la Arad.
• Deplasarea inițială de la domiciliul participantului la București și retur nu este inclusă în preț.

BONUS

Cei mai buni dintre cei douăzeci de studenți selectați vor avea ocazia să cânte în Gala din 23 august 2026 la Arad, alături de profesori-maeștri și invitați.

Dacă ai întrebări, te rugăm să ne contactezi prin email la [email protected]

Salbek Opera Festival and Masterclass • Periș, Arad, România

APLICĂ LA MASTERCLASS

Înregistrează-ți interesul pentru Masterclass – ediția 2026 – folosind formularul dedicat.
Formular de aplicare
Salbek Opera Festival and Masterclass • Periș, Arad, România

Maeștrii

Ruxandra Donose

Mezzo-soprană, Austria/România

Maeștrii

Ramón Vargas

Tenor, Mexic/Austria

Maeștrii

Leontina Văduva

Soprană, Elveția/România

SALBEK OPERA FESTIVAL

Salbek Opera Festival and Masterclass • Periș, Arad, România

Gală extraordinară de operă Salbek Opera Masterclass 2026

Arad – Gala extraordinară de operă • 23 August, 

Piața Primăriei • aer liber

 

Orchestra Filarmonicii din Arad
Dirijor: David Crescenzi

Soliști: Paula Iancic, Ruxandra Donose, Leontina Văduva și Ramón Vargas
…alături de cei mai buni dintre studenții Salbek Opera Masterclass 2026

Vezi imagini de la edițiile anterioare

Piața Primăriei • Arad, România

Salbek Opera Festival • Castel Salbek, Petriș, Arad

Vedere aeriană a castelului și domeniului Salbek, precum și a frumoaselor împrejurimi • Periș, Arad, România

Dacă ai întrebări, te rugăm să ne contactezi prin email la [email protected]