RUXANDRA DONOSE, Mezzo-soprană – Austria/România
Printre cei mai renumiți cântăreți ai generației sale la nivel mondial, Ruxandra Donose este aprciată unanim de critică și de publicul celor mai importante săli de operă și concerte din toată lumea, printre care Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin, Teatro Real, Madrid, și Tokyo. A lucrat cu dirijori precum Claudio Abbado, Sergiu Celibidache, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Sir Colin Davis, Charles Dutoit, Christoph von Dohnanyi, Mariss Jansons, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski, și Pierre Boulez.
Sezonul trecut l-a început întorcându-se la Royal Covent Garden în rolul Compozitorul în Ariadne auf Naxos, în apariții în trei concerte cu Philarmonia Orchestra sub bagheta lui Christoph von Dohnany la Dortmud, Köln și Londra cu Simfonia a IX-a de Beethoven, și cântând Das Lied von der Erde de Mahler cu Monte Carlo Philarmony în Festivalul Enescu. A inregistrat Arminio de Händel, pentru DECCA. În aceeași stagiune, 2019-2020, a participat la Festivalul Händel în Karslruhe, prezentând Arminio într-o producție nouă și a revenit la Paris, Versailles și Viena cu Tamerlano de Händel. O altă operă nouă de Händel a fost Rodelinda pe care a prezentat-o la Teatrul Balșoi din Moscova. Alte momente importante au fost Damnation de Faust de Berlioz cu Dallas Symphony și cu Cleveland Symphony și roluri precum La Favorita de Donizetti cu Orchestra Națională Radio din București. Tot în 2019, a susținut un debut de success în rolul Eboli din Don Carlo de Verdi, la Festivalul Grange Park Opera, sub bagheta lui Gianluca Marciano.
Printre rolurile de vârf din cariera ei se numără Dorabella din Cosi fan Tutte la Los Angeles Opera, Donna Elvira la Royal Opera House Covent Garden, Tamiri într-o producție nouă a operei Il Farnace de Vivaldi la Paris, Strasbourg și Mulhouse și Marguerite în La Damnation de Faust pe scena din Seattle, Nicklausse la Metropolitan New York, Donna Elvira și Compozitorul în Ariadne auf Naxos pentru Deutsche Oper Berlin, Octavian pentru Bayerische Staatsoper, o nouă producție cu La Cenerentola pentru Opera de Nice și Carmen la Cincinnati Opera și Opera Română.
Alte reprezentații importante în Europa sunt cele de la Royal Opera House, Covent Garden (Charlotte în Werther, Concepcion în L’heure espagnole, Sesto, Giulio Cesare, Annio în La Clemenza di Tito și Nicklausse în Les Contes d’Hoffmann), Opera de Paris (Cherubino Le nozze di Figaro), the Glyndebourne Fetsival (Sesto, Cenenretola), Vienna Staatsoper (Varvara în Katya Kabanova, Pierotto în Linda di Chamounix, Rosina în Il barbiere di Siviglia, Cherubino, Nicklausse, Dorabella în Cosi fan tutte, Hänsel în Hänsel und Gretel, Antigone în Oedipe de Enescu), Salzburg Easter Festival (Fyodor în Boris Godunov, dirijor Claudio Abbado), Finnish National Opera (Giovanna Seymour în Anna Bolena), Dresden Semperoper (La Cenerentola și Cherubino), Teatro la Fenice (Speranza și Proserpina în Orfeo de Monteverdi), Salzburg Festival (Isaura în Tancredi), Octavian cu RAI Orchestra Torino, și rolul titular în La Grande-Duchesse de Gerolstein cu Opéra Comique of Denmark. Invitată regulat la Deutsche Oper Berlin, a apărut în reprezentații de succes precum La Donna del Lago, La Cenerentola, Werther, Idomoneo, Der Rosenkavalier și Ariadne auf Naxos.
În SUA, Donose a debutat în rolul Nicklausse cu San Francisco Opera într-o producție nouă cu Les Contes d’Hoffmann care a dus la angajarea ei imediată în L’incoronazione di Poppea și Sesto. A debutat la Metropolitan Opera în Cherubino, un rol pe care l-a reluat în debutul ei în Japonia la Saito Kinen Festival sub bagheta lui Seiji Ozawa, iar în 2008 a apărut la Los Angeles Opera în premiera americană a operei The Fly. Tpot în SUA a apărut la Opera Company of Philadelphia (Rosina, Romeo, Dorabella și Compozitorul), Pittsburgh Opera (Charlotte), Cincinnati Opera (Mélisande în Pelléas et Mélisande, Dallas Opera (Dorabella), Canadian Opera Company (Adalgisa într-o nouă producție cu Norma), San Diego Opera (Idamante) și Minnesota Opera (Compozitorul).
În concert, Ruxandra Donose a evoluat alături de multe orchestre celebre. Rolul Marguerite din La Damnation de Faust a fost prezentat de-a lungul timpului cu Berlin Sinfonie-Orchester, Berlin Philharmonic, Tonhalle Orchestra din Zürich, Orchestre National du Capitôle la Toulouse și Valencia și Orchestre de Paris. A apărut cu Dresden Staatskapelle (Stabat Mater de Dvorak, lansat ulterior de Deutsche Grammophon), Orchestre de Paris (Das Lied von der Erde), Gewandhausorchester Leipzig (Simfonia a II-a de Mahler), Bayerische Rundfunk Orchester (El amor brujo și Shéhérazade de Ravel), Berlin Philharmonic (Shéhérazade), Salzburg Festival (Mozart – Missa în do major), Vienna Radio Symphony Orchestra (Walton – The Bear), Münchner Philharmoniker (Bach – Missa în si minor dirijată de Sergiu Celibidache și un program de arii de operă franceze condus de Roberto Abbado), Orchester der Beethovenhalle Bonn (Bach – Patimile după Ioan) și Frankfurt Alte Oper (Bach – Patimile după Matei).
Înregistrările ei cuprind Schubert’s Ständchen pentru mezzo-soprană și cor de bărbați (Philips), Stabat Mater de Dvorak cu Giuseppe Sinopoli (Deutsche Grammophon), Das Lied von der Erde de Mahler cu Michael Halasz (Naxos), Missa în si minor de Bach cu Sergiu Celibidache, Simfonia a IX-a de Beethoven cu Béla Drahos (Naxos), Cherubino în Le nozze di Figaro cu Bertrand de Billy (Arte Nova), La Cenerentola (DVD, Opus Arte), Oedipe (Naxos), Cântece de Nicolae Bretan (Nimbus), Il Farnace de Vivaldi (EMI/Virgin) și multe altele.